Conform OUG 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali
- copie legalizată a documentelor de studii care atestă formarea în profesie
- declaraţie pe proprie răspundere privind îndeplinirea următoarelor condiţii:
- ca nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni contra umanităţii sau vieţii în împrejurări legate de exercitarea profesiei şi pentru care nu a intervenit reabilitarea
- nu i s-a aplicat pedeapsa interdicţiei de a exercita profesia pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară
- nu este incompatibil cu orice acţiune de natură de a aduce atingere demnităţii profesionale de asistent medical generalist, moaşă, asistent medical sau bunelor moravuri conform Codului de etică şi deontologie profesională
- certificat de cazier judiciar
- copie legalizată după diploma de bacalaureat
- copie după certificatul de naștere
- certificat de sănătate fizică şi psihică
- asigurarea de răspundere civilă pentru greşeli ce decurg din activitatea profesională
- copii: CI, certificat de căsătorie, adeverinţă grad principal legalizată (unde este cazul)
- autorizaţia de liberă practică în original
La primirea în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, asistentul medical generalist, moaşă şi respectiv asistentul medical vor depune jurământul.